Guvernul a aprobat, miercuri, hotărârea cu privire la reorganizarea prin absorbție a unor instituții din domeniile educației, cercetării și inovării. Au fost operate modificări și asupra unor hotărâri anterioare, cu scopul de a oferi studii superioare de înaltă calitate.
Potrivit proiectului, reforma își propune să consolideze rețeaua de universități pe plan național și internațional prin absorbția instituțiilor mai mici, fuziunea institutelor de cercetare cu universități – cu păstrarea separată a finanțării pentru domeniul cercetare, precum și îndreptarea cheltuielilor publice din învățământul superior și cercetare spre creșterea salariilor cadrelor universitare și a cercetătorilor.
Reforma va costa circa 700 mil. de lei.
Proiectul prevede absorbția următoarelor instituții:
- Universitatea de Stat din Moldova va absorbi Academia de Administrare Publică și alte 13 institute de cercetare care sunt conectate la programele de studii superioare de licență, master și doctorat ale USM. Mai mult, la USM va fi creat un centru de instruire a funcționarilor publici, iar prin cooperarea directă cu Cancelaria de Stat va furniza suport științifico-metodic autorităților publice.
- Universitatea Tehnică a Moldovei va fuziona cu Universitatea Agrară de Stat din Moldova și cu alte trei institute de cercetare. Scopul este de a fortifica sectoarele strategice ale economiei naționale și de a atrage cât mai mulți studenți în cele mai importante și actuale domenii, cum ar fi Inginerie și Științe agricole.
- Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău va absorbi Universitatea de Stat din Tiraspol, Institutul de Științe ale Educației și Institutul de Formare Continuă cu scopul creării și consolidării unei universități pedagogice clasice care să includă toate specialitățile pedagogice. Conducerea UPS „Ion Creangă” urmează să vină cu un concept pentru dezvoltarea unui Centru Național pentru Educație și Leadership care ar contribui la formarea și dezvoltarea cadrelor didactice și manageriale.
- Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM) va fuziona cu Institutul Național de Cercetări Economice – pentru a fortifica procesul de pregătire a cadrelor în domeniul științelor economice.
- Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice și Institutul Patrimoniului Cultural au primit un statut aparte și urmează să fie transferate în subordinea Ministerului Culturii.