Parlamentul de la Chișinău a aprobat o serie de modificări la legislația procesual-penală, potrivit cărora cauzele penale vor putea fi instrumentate în lipsa persoanei vizate, dacă aceasta se eschivează de la urmărirea penală sau de la procesul de judecată. Acest document a fost susținut cu votul a 72 de deputați.

Noile prevederi vizează procedura de punere sub învinuire în lipsa persoanei, precum și judecarea cauzei în lipsa inculpatului. Documentul prevede și confiscarea bunurilor vizate în cauzele respective, dacă acest lucru va fi prevăzut în sentința de condamnare. Modificările oferă și un șir de garanții procesuale, inclusiv dreptul la un proces echitabil și dreptul de apărare.

Un alt proiect adoptat în Parlament, cu votul a 54 de deputați, prevede punerea în aplicare a mecanismului de confiscare extinsă a averilor acumulate prin acte de corupție. Potrivit modificărilor, va fi posibilă confiscarea bunurilor, care au fost transferate de condamnat către terți pentru a evita confiscarea, precum și confiscarea bunurilor în absența acuzatului, în cazul decesului sau în cazul în care acesta nu se prezintă în  instanța de judecată.

Inițiativa legislativă pe acest proiect aparține președintei Maia Sandu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.