Instituția publică „Organizația pentru dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii” (ODIMM) își schimbă denumirea în Instituția publică „Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului” (ODA).

Proiectul cu privire la organizarea și funcționarea instituției a fost aprobat de Guvern.

ODA va avea o structură organizatorică nouă care va asigura segregarea funcțiilor cheie și un control sporit asupra modului de utilizare a banului public. Instituția reformată va permite un spectru mai larg de programe pentru antreprenori și o asistență mai calitativă la pregătirea proiectelor, inclusiv prin cooptarea incubatoarelor regionale.

Printre domeniile de activitate ale ODA se numără: susținerea dezvoltării antreprenoriatului, inclusiv a întreprinderilor mici și mijlocii; asistența financiară și tehnică pentru întreprinderi; emiterea garanțiilor financiare și de stat.

Prin proiectul aprobat, se urmărește eliminarea neconformităților identificate și adaptarea guvernanței corporative a ODA celor mai bune practici și recomandărilor europene în acest sens.

ODA acordă suport Ministerului Economiei în implementarea politicilor statului privind susținerea dezvoltării antreprenoriatului, inclusiv a întreprinderilor mici și mijlocii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.