Opt organizații și instituții din sectorul asociativ au fost distinse cu Premii europene pentru societate civilă în cadrul celei de-a treia ediții a Galei Societății Civile, eveniment desfășurat, aseară, de Delegația UE la Chișinău, informează Jurnalist.md.
Asociația Europeană pentru Democrație Locală (ALDA) a luat Premiul „Guvernare mai puternică”; Asociația „AudiViz” – Premiul „Societate mai puternică”, Fundația Est-Europeană – Premiul „Economie mai puternică”, și Asociația „Fondul de Inovații Sociale din Moldova” – Premiul „Conectivitate mai puternică”.
Au fost oferite patru premii speciale: Asociației „Homecare” – Premiul „Consolidarea încrederii”, Asociației „ANIMA” – Premiul „Promovarea schimbării”, Centrului „Parteneriat pentru Dezvoltare” – Premiul „Promovarea Egalității de Gen” și Misiunii Sociale Diaconia – Premiul „Răspuns la criza socială”.
Cele opt organizații ale societății civile au fost premiate pentru perseverență, dedicație și creativitate în identificarea soluțiilor pentru cele mai stringente probleme la nivel local și național.
În prezent, Uniunea Europeană susține 32 de proiecte mari de granturi, implementate de organizații ale societății civile din R. Moldova, în valoare de cca 38,4 mil. de euro.
Prima ediție a Galei Premiilor Uniunii Europene pentru Societatea Civilă 2022 a fost organizată în Moldova în anul 2018.




