Proiectul de Asistență Tehnică finanțat de UE, în perioada anilor 2018-2022, pentru implementarea Proiectului „Livada Moldovei” și sprijinirea dezvoltării sectorului horticol din Moldova, a fost finalizat cu succes.

În această perioadă, cu suportul a zece companii de consultanță finanțate de Uniunea Europeană, prin intermediul  Asistenței Tehnice, au fost elaborate și finanțate 199 de proiecte investiționale. Alocările pentru acestea au depășit 31 milioane Euro.

Peste 17.000 de fermieri au beneficiat de seminare informative, conferințe și vizite de studiu în cadrul cărora au fost informați despre oportunitățile financiare oferite în cadrul Proiectului „Livada Moldovei”.

Întru susținerea investițiilor de circa 12 milioane de Euro, orientate pentru reabilitarea și dotarea a 10 instituții educaționale și de cercetare din Moldova, Asistența Tehnică a organizat 11 vizite de studiu în țările UE. Cu suportul a 25 de consultanți locali și internaționali au fost elaborate conceptele investiționale și de dotare pentru  instituțiile educaționale și de cercetare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.