sâmbătă, iulie 20, 2024
  • Prima pagină
  • Trimite un articol
  • Despre noi
  • Contacte

Oleg Serebrian: nu am văzut certificatul de deces al formatului „5+2”

Acasă Regiuni Chișinău mun. Oleg Serebrian: nu am văzut certificatul de deces al formatului „5+2”

Vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian spune despre formatul de negocieri „5+2” pe problema transnistreană că se află într-o perioadă de stagnare, iar după încetarea războiului din Ucraina va trebui relansat, informează Jurnalist.md.

Serebrian a spus că formatul „5+2” nu poate funcționa în actualele condiții, în situația în care doi dintre mediatori – Rusia și Ucraina – sunt în război.

Este evident că mai întâi trebuie să se termine războiul, care este singurul obstacol pentru desfășurarea formatului „5+2”, a spus vicepremierul la RTR Moldova, admițând o revizuire a componenței acestuia.

În contextul viabilității formatului „5+2”, Oleg Serebrian a spus: „nu am văzut certificatul de deces al acestui format din punct de vedere diplomatic.”

Vicepremierul a spus că formatul „5+2” a fost pus pe pauză din 2019, în situația în care până atunci mediatorii se reuneau de până la șase ori pe an. Încă din 2019 acest format dădea semne de „oboseală”, e nevoie de un restart al formatului, dar despre aceasta se va putea vorbi după terminarea războiului în Ucraina, spune vicepremierul.

Totuși, Oleg Serebrian susține că se lucrează prin intermediul formatului „1+1” și prin grupurile de lucru pe diverse domenii și că principalul mediator în toate formatele rămâne OSCE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Toate

Aboneaza-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi actualizat cu toate noutățile

- Advertisment -