Guvernul a susținut proiectul cu privire la excluderea imunității deputaților în cazurile de corupție sau spălare de bani 

0
264

Imunitatea deputaților va fi exclusă în cazul infracțiunilor de corupere activă sau pasivă, trafic de influență, exces sau abuz de putere, îmbogățire ilicită și spălare a banilor.

În cazul acestor acuzații aduse deputatului, nu va mai fi necesară încuviințarea Parlamentului pentru transmiterea cauzei în judecată, reținerea, arestarea sau percheziționarea persoanei. Cabinetul de miniștri a avizat pozitiv inițiativa legislativă privind modificarea art. 70 din Constituția R. Moldova.

„Proiectul a fost avizat pozitiv și de Curtea Constituțională. Propun ca și Guvernul să susțină acest proiect de lege. Sperăm că în Parlament se vor găsi voturile necesare pentru a exclude acest „scut” pentru tragerea la răspundere, care este imunitatea parlamentarului pentru infracțiunile de corupție”, a spus ministrul Justiției Sergiu Litvinenco în ședința Guvernului.

Proiectul urmează să fie aprobat în Parlament.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here