Premierul Natalia Gavrilița și membri ai Guvernului au plecat la Berlin unde vor participa la o conferință dedicată R. Moldova

0
223
OEB Global

Premierul Natalia Gavrilița se află într-o vizită oficială, între 4 și 7 aprilie, la Berlin, cu ocazia desfășurării Conferinței donatorilor „Moldova Support Platform”.

Evenimentul va fi organizat pe data de 5 aprilie, în scopul intensificării sprijinului internațional și al Uniunii Europene pentru țara noastră.

În cadrul vizitei oficiale, prim-ministra se va întâlni cu ministrul Federal al Afacerilor Interne, Nancy Faeser și va participa la masa rotundă organizată de Fundația Konrad Adenauer, care sprijină numeroase proiecte de expertiză și de dezvoltare a instituțiilor democratice și a societății civile din Moldova.

Prim-ministra Gavrilița va avea o întrevedere cu ministrul Federal al Cooperării și Dezvoltării, Svenja Schulze, cu președintele Conferinței de la Munchen, Christoph Heusgen, dar și o discuție cu Jens Plötner, consilierul în probleme de politică externă și securitatea al cancelarului federal.

Vizita premierului include și o întâlnire cu reprezentanții diasporei moldovenești, precum și vizitarea standului de țară „Moldova, un gust deosebit”, la Expoziția Internațională „Fruit Logistica 2022”.

Natalia Gavrilița este însoțită la Berlin de secretarul general al Guvernului, Dumitru Udrea; șeful diplomației, Nicu Popescu; ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spânu; ministrul Muncii, Marcel Spatari; ministra de Interne, Ana Revenco și secretarul de Stat de Justiție, Veronica Mihailov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here