Administratoarea USAID, Samantha Power, va efectua o vizită oficială în Moldova între 6 și 7 aprilie, transmite Jurnalist.md.
Samantha Power se va întâlni cu președinta Maia Sandu pentru a discuta modul în care comunitatea internațională poate susține Moldova și alte țări care îi primesc, în mod generos, pe refugiații ucraineni.
Administratoarea USAID va merge la frontiera moldo-ucraineană pentru a se informa despre situația de acolo.
Samantha Power, care a fost în trecut jurnalistă, va participa la o masă rotundă împreună cu jurnaliștii care scriu despre război și va vizita unele întreprinderi locale pentru a vedea care sunt consecințele economice ale războiului declanșat de Putin pentru sectoarele cheie ale economiei R. Moldova, precizează USAID Moldova.
Amintim că Samantha Power a vizitat R. Moldova la mijlocul lunii noiembrie 2021. Atunci, ea participat inclusiv la lansarea celui mai mare proiect din sectorul digitalizării și inovării în R. Moldova „Tehnologiile Viitorului”, cu un buget total de 32,8 mln USD, fonduri acordate de USAID și Suedia.