Veaceslav Șipitca a fost numit, recent, de Guvern, în funcția de secretar de stat pe domeniul construcții și urbanism, în cadrul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
Veaceslav Șipitca este inginer licențiat în construcții. A absolvit facultatea de Urbanism și Arhitectură a UTM. A fost expert tehnic în domeniul securității industriale în ramura alimentării cu gaze, inginer proiectant, precum și șef secție expertiza securității industriale în cadrul Centrului tehnic Securitate Industrială și Certificare.
Din anul 2019 a activat în calitate de membru al Comitetului tehnic CT-C G.05 „Instalații de gaze”. Este membru al Consiliului de experți în construcții.