Astăzi, Parlamentul se întrunește în ședință în plen, începând cu ora 10:00. Deputații urmează să adopte mai multe proiecte de legi importante.
În lectura a doua – finală – vor fi examinate mai multe proiecte, printre care inițiativa legislativă care prevede înăsprirea sancțiunilor pentru corupția politică și electorală sau proiectul pentru modificarea Legii cu privire la fabricarea și circulația alcoolului etilic și a producției alcoolice.
Parlamentarii vor examina subiectul privind declararea utilității publice de interes național a lucrărilor de construcție a liniei electrice aeriene (LEA) 400kV de transport al energiei electrice Vulcănești-Chișinău și a stației Back-to-Back Vulcănești.
Pe odinea de zi a ședinței se regăsește și proiectul de lege pentru ratificarea Contractului de finanțare dintre R. Moldova și Banca Europeană de Investiții pentru realizarea Proiectului „Eficiența energetică în R. Moldova”.