Ambasadorul României, Daniel Ioniță, a efectuat luni o vizită de lucru la Comrat, în Găgăuzia, la încheierea mandatului de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în R. Moldova.
Ioniță a av ut o întrevedere cu guvernatoarea Găgăuziei, Irina Vlah, o întâlnire cu primarul mun. Comrat, Serghei Anastasov, a participat la ceremonia de donare a 25 de tablete unor copii proveniți din familii vulnerabile din Găgăuzia. De asemenea, diplomatul a inspectat stadiului de realizare a noii clădiri a Liceului „Mihai Eminescu” din Comrat cu predare în limba română.
Ambasadorul român a subliniat că a venit întotdeauna cu plăcere în vizită în UTA Găgăuzia pentru că „aici am găsit oameni interesați de cooperarea cu România și oameni care au înțeles că de fapt România este nu numai cel mai apropiat stat de R. Moldova din punct de vedere geografic și cultural, dar și că România a fost întotdeauna aproape de cetățenii R. Moldova și prin tot ceea ce am făcut noi aici am încercat să demonstrăm exact acest lucru”.
La rândul său, Irina Vlah a mulțumit diplomatului pentru susținere ași atenție. „Ați fost, sunteți și ne veți rămâne un mare prieten. Mereu vor fi bucuroși să vă avem ca oaspete în Găgăuzia”, a spus guvernatoarea Irina Vlad, citată de gagauzinfo.md.