marți, mai 17, 2022
  • Prima pagină
  • Trimite un articol
  • Despre noi
  • Contacte

Cea mai vârstnică are 93 de ani, cea mai mică – două săptămâni. Povestea cutremurătoare a unor femei din patru generații din Odesa, refugiate în Moldova

Acasă Articole Altele Cea mai vârstnică are 93 de ani, cea mai mică – două...

Femei din patru generații, dintr-o familie din Odesa, refugiate din Ucraina, și-au găsit adăpost la Centrul regional pentru reabilitarea victimelor violenței în familie din Autonomia Găgăuză, înființat în 2020 cu sprijinul PNUD. Cea mai vârstnică, Nina Derebcinskaia, are 93 de ani, iar cea mai mică abia a împlinit două săptămâni.

La vârsta pe care o are, Nina nu credea că va fi nevoită să plece vreodată de acasă și să lase totul în urmă. Toată viața sa a trăit în Odesa, unde s-a mutat când avea 17 ani și unde a muncit la o fabrică de beton, apoi în construcții.

„Am supraviețuit anului ‘33, aveam cinci ani atunci când a fost foametea. Apoi a început războiul, apoi anul ’47, iar foamete. Am muncit alături de alte mii de oameni ca să reconstruim Odesa, care era ruinată după război. Nu am crezut niciodată că voi trece printr-un alt război”, spune femeia.

Nina se mișcă cu dificultate și e dependentă aproape sută la sută de ajutorul familiei.

Casa familiei din Odesa se află în imediata apropiere de infrastructura militară, care a fost una dintre primele ținte ale bombardamentelor.

„Ne era frică, geamurile le lipisem, ca să nu se facă cioburi care ne puteau răni. Ni s-a spus să stăm la pământ, undeva în coridor. Am amenajat acolo un spațiu în care să stăm. Subsolul nu e sigur, dacă rămâneam în el, s-ar fi prăbușit peste noi și nu am mai fi ieșit vii de acolo”, afirmă Nadejda Ierghieva (63 de ani), fiica Ninei.

Nadejda a găsit puteri să plece din Odesa de dragul fiicei și a nepoatelor sale: „Totul era închis. Farmaciile erau pustii. Nimic nu găseai. Eu sunt bolnavă de inimă, nu găseam niciun fel de medicamente, nici pentru copii. Dacă mergeai spre farmacie și scria că ar fi deschisă… era de fapt închisă”, își amintește ea.

Elena Cernîh (39 de ani), cea de-a treia femeie din familie, abia născuse pe cel de-al doilea copil și revenise acasă de la maternitate când a început războiul. Soțul Elenei, căpitan de corabie, este plecat într-o misiune peste hotare și nu a reușit să se implice în evacuarea familiei. Astfel, cele trei femei adulte din familie au fost nevoite să se descurce cu forțele proprii, apelând la ajutorul unei rude, care le-a transportat până la punctul de trecere Palanca.

„Pentru propriul copil mereu îți dorești tot ce e mai bine. Să poți să te bucuri de primele cuvinte, primele mișcări. Dar nu să fugi și să cauți unde să te ascunzi. Cu doi copii mici nu știi ce să faci în asemenea situații. La Odesa lumea doarme prin subsoluri și nici nu sunt atât de multe locuri unde să te ascunzi”, spune Elena.

„Mergeam spre nicăieri, nu ne-am așteptat la o asemenea primire”

La Palanca au trecut prin punctul de control ușor și peste câteva ore erau deja în UTA Găgăuzia, unde au fost găzduite la Centrul pentru reabilitarea victimelor violenței în familie. Angajații le-au oferit tot necesarul pentru trai, astfel ca toate cele trei femei și două fetițe să se poată simți în siguranță.

„Nu m-am așteptat la o asemenea primire. Noi mergeam spre nicăieri, nu știam pe nimeni. Nici nu eram sigure dacă vom supraviețui aici. Mai ales cu un bebeluș. Dar sunt atât de recunoscătoare că ne-au primit aici, unde e atât de bine și suntem primiți din inimă. Să vă dea Domnul pace. Pace, pace, pace!”, spune Nadejda Irghieva.

Ea mărturisește că este foarte recunoscătoare oamenilor din Moldova care i-au ajutat să fie în siguranță: „Eu vreau să fie pace și să mă întorc acasă. Să nu ne fie frică. Să dea Domnul să nu treacă nimeni prin ce am trecut noi”.

Centrul pentru reabilitarea victimelor violenței în familie a fost deschis acum doi ani pentru a sprijini femeile și copiii care au trecut prin violență.

Acum, administrația centrului a decis să folosească o parte din spațiile disponibile pentru a adăposti oamenii care sunt nevoiți să părăsească Ucraina, prioritate având mamele cu copii mici.

Svetlana Gheorghieva, directoarea centrului, spune că imediat ce s-a aflat că vor găzdui refugiați, oamenii din satele din împrejurimi au venit cu ajutoare. „Oamenii s-au oferit din prima zi să ajute. Nu vorbim despre ajutor financiar. Au donat produse alimentare, de igienă, pentru ca refugiații să aibă un anumit confort, să fie în siguranță și, cel mai important, să simtă sprijinul necesar pentru ei în această perioadă de criză”.

Atât cele trei femei, cât și alți refugiați din Ucraina care ajung la centrul din UTA Găgăuzia, beneficiază nu doar de servicii de cazare, dar și de asistență psihologică și alte servicii de are au nevoie, inclusiv asistență medicală primară sau consultanță juridică.

Cu sprijinul PNUD, 23 de refugiați, inclusiv 13 copii, au fost găzduiți la Centrul regional pentru reabilitarea victimelor violenței în familie din UTA Găgăuzia.

Material realizat de PNUD Moldova

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Aboneaza-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi actualizat cu toate noutățile

- Advertisment -