Ministrul Economiei, Sergiu Gaibu, susține că economia R. Moldova s-a reorientat în contextul în care au fost afectate exporturile și importurile spre și dinspre Ucraina, Rusia și Belarus.
Ministrul a spus într-o conferință de presă că produsele importate din Ucraina, Rusia și Belarus vor fi substituite cu produse de pe alte piețe, inclusiv din țările UE. La capitolul exporturi, impactul exporturilor în cele trei țări asupra activității mediului de afaceri este nesemnificativ.
Valoarea totală a exportului R. Moldova în Ucraina și Belarus constituie câte 3%, iar în Rusia în jur de 9%, dintre care mai bine de un sfert constituie reexporturi.
„Cât privește importurile, R. Moldova importă din Belarus circa 2% din produse, circa 9,3% din Ucraina și 14% din Rusă, unde mai mult de jumătate din produsele importate sunt resursele energetice”, a specificat ministrul Gaibu.
Pentru produsele importate din aceste țări există alternative în R. Moldova, a afirmat ministrul.
Potrivit lui, s-a discutat cu importatorii și rețelele de comercializare care spun că există suficiente stocuri în depozite și poartă discuții cu partenerii lor din alte țări pentru a substitui produsele de pe piețele alternative.
„La moment, nu există riscuri ca anumite categorii de produse să dispară din magazine”, dă asigurări Ministerul Economiei.