Kent Logsdon, noul ambasador american în R. Moldova a întreprins prima sa vizită în afara Chișinăului, alegând să meargă în autonomia găgăuză.
La Comrat, diplomatul american a discutat cu guvernatoarea Găgăuziei, Irina Vlah. Bașcanul l-a informat pe ambasador despre problemele și provocările cu care se confruntă autonomia și R. Moldova, în opinia sa.
„Principalele probleme care amenință dezvoltarea durabilă a țării noastre sunt exodul tinerilor și scăderea natalității. Aceste tendințe persistă de zeci de ani, iar clasa politică, din păcate, nu le acordă suficientă atenție. Prioritățile noastre sunt industrializarea economiei și dezvoltarea sectorului IT. Trebuie să creăm oportunități pentru tinerii noștri de a găsi acasă locul de muncă dorit și de a-și aplica talentele aici”, a spus Vlah în timpul discuțiilor cu ambasadorul Logsdon.
În opinia Irinei Vlah o altă problemă a R. Moldova este „fragilitatea democrației”.
„Democrația nu înseamnă doar drepturi și libertăți. Democrația înseamnă, în primul rând, obligațiuni. Obligațiuni de a respecta alte persoane și dreptul lor la o opinie, conștientizarea importanței unui dialog respectuos reciproc și găsirea unui compromis sunt lecții pe care politicienii noștri, care își declară angajamentul față de valorile democratice, nu le-au învățat încă”, a declarat Vlah.