Ministrul Educației, Anatolie Topală, și secretarul de stat italian pentru Afaceri Externe și Cooperare Internațională, Benedetto Della Vedova, au semnat, astăzi, Acordul bilateral privind recunoașterea reciprocă a actelor de studii.
Potrivit Guvernului, prin semnarea acestui tratat internațional va fi facilitată procedura de recunoaștere reciprocă a actelor de studii din învățământul superior, eliberate în ambele țări. Acest fapt va asigura vizibilitatea sistemului național educațional pe arena internațională și va înlesni accesul la studii în instituțiile de învățământ superior din cele două țări.
Acordul semnat va asigura recunoașterea și echivalarea actelor de studii, obținute în învățământul superior, începând cu nivelul șase al clasificării UNESCO-ISCED 2011 (Licență) și continuând cu ciclul de Masterat. Documentul reglementează recunoașterea reciprocă a perioadelor și a actelor de studii, în scopuri unice de acces și de continuare a studiilor în instituțiile de învățământ superior ale celor două țări.
Procesul de recunoaștere va fi facilitat și prin faptul că ambele țări sunt parte a Spațiului European al Învățământului superior (Procesul de la Bologna) și sunt semnatare ale Convenției de la Lisabona cu privire la recunoașterea calificărilor obținute în învățământul superior în statele din regiunea Europei.