14 antreprenori din regiunea Cahul au primit granturi în valoare de la 15.000 până la 30.000 euro fiecare, asistență oferită de UE pentru dezvoltarea sectorului privat în cadrul celui de-al doilea apel de granturi lansat de Programul „EU4Moldova: Regiuni-cheie”, implementat de PNUD și UNICEF. Totodată, au fost oferite certificate de grant în valoare de până la 20.000 euro fiecare pentru două ONG și suport în valoare de 1620 de euro fiecare pentru trei asociații obștești din regiunea Cahul.
Șapte companii existente și șapte start-up-uri din regiunea Cahul vor beneficia de asistență financiară pentru achiziționarea de echipamente, bunuri, lucrări și servicii în scopul dezvoltării afacerilor, creării de noi locuri de muncă și sporirea atractivității regiunii pentru noi investiții. Programul de granturi va fi însoțit și de activități de mentorat și instruiri gratuite, pentru a stimula cultura antreprenorială a regiunii-cheie.
La ceremonia de acordare a granturilor a participat Jānis Mažeiks, Ambasadorul UE în R. Moldova, care a spus că oferirea acestui suport arată încă o dată că UE oferă un sprijin tangibil pentru redresarea economică.
De menționat că valoarea totală a granturilor destinate mediului de afaceri din regiunile Cahul și Ungheni care vor fi oferite în perioada 2020-2024 în cadrul Programului „EU4Moldova: Regiuni-cheie” este de aproximativ 1,7 mln. euro. Sectorul asociativ va beneficia de suport financiar și tehnic în valoare de aproximativ 90 de mii de euro.