Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei (BNM) a hotărât majorarea cu 1,0 puncte procentuale a ratei de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt până la 6,50 la sută anual.
Decizia a fost luată în contextul anticipărilor inflaționiste, precizează Banca Centrală, care subliniază că aceasta are scopul să creeze condițiile monetare necesare pentru a tempera ritmurile de creștere a prețurilor de consum.
BNM mai spune că se vor mări cu 1,0 puncte procentuale ratele de dobândă la creditele și la depozitele overnight – până la 8,50 și, respectiv, până la 4,50 la sută anual.
Nivelul rezervelor obligatorii rămâne același.
Decizia vine în susținerea preferințelor consumatorilor spre economisire de la consumul imediat care s-a conturat pe fondul activității economice manifestate pe parcursul anului curent.
În ultimul raport asupra ratei inflației, BNM aticipează creșterea inflației, în prima jumătate a anului viitor, până la 15%.