Ex-procurorul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) din România, Mariana Alexandru, fost consilier pe probleme anticorupție în 2015-2016, va reprezenta Consiliul Superior al Procurorilor în Comisia de evaluare a procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo.
Candidatura Marianei Alexandru a fost aprobată azi în ședința CSP.
Deocamdată în Comisia respectivă au fost propuși fosta magistrată Lidia Bulgac – din partea CSM, Ion Matuşenco – din partea procurorului general suspendat, Dragu Koss – din partea instituției prezidențiale. Ministerul Justiției ar putea fi reprezentat în Comisie de avocata Angela Popil.
Comisia pentru evaluarea procurorului general suspendat ar putea fi constituită definitiv în ședința de mâine, 23 noiembrie, a CSP.
În ședința de azi, CSP a adoptat și Regulamentul privind procedura de evaluare a performanțelor procurorului general.