joi, noiembrie 23, 2023
  • Prima pagină
  • Trimite un articol
  • Despre noi
  • Contacte

Parlamentul se convoacă azi în ședință. Printre subiecte – moțiunea împotriva Alei Nemerenco și raportul CNA

Acasă Regiuni Chișinău mun. Parlamentul se convoacă azi în ședință. Printre subiecte – moțiunea împotriva Alei...

Ședința plenară a Parlamentului va începe azi, la ora 10:00. Printre subiectele ce vor fi examinate se numără moțiunea simplă împotriva ministrului Sănătății, Ala Nemereco, inițiată de Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor

Deputații vor audia și raportul de activitate al Centrului Național Anticorupție, pentru perioada ianuarie 2016-2021. Va fi examinat proiectul de hotărâre privind numirea în funcția de membru al Curții de Conturi a candidaților Marina Covali și Petru Rotaru.

Pe ordinea de zi figurează și proiectul de lege privind compensarea cheltuielilor pentru consumul de gaz natural și energie termică în perioada rece a anului. Vor mai fi propuse spre aprobare amendamente la Acordul de împrumut dintre R. Moldova și BERD.

Deputații vor examina și două proiecte de hotărâre privind ratificarea unor acorduri în domeniul securității sociale dintre Moldova, Italia și cu Grecia.

În prima lectură vor mai fi discutate proiecte de lege care prevăd modificări la Legea cu privire la ajutorul social și la Legea bugetului de stat pe anul 2021. În lectură finală, va fi examinat proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de cooperare dintre Guvernul R. Moldova și Corporația Financiară Internațională, în vederea realizării proiectului „Reforma climatului investițional în R. Moldova” (faza II).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Toate

Aboneaza-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi actualizat cu toate noutățile

- Advertisment -