Asociația Promo-LEX a lansat, joi, o campanie care urmărește să determine autoritățile moldovene și cele ruse, precum și partenerii implicați în formatul „5+2”, să se implice imediat în apărarea și eliberarea lui Adrian Glinjin. Acesta a fost răpit acum un an în regiunea transnistreană, iar despere soarta lui nu se cunoaște nimic din acel moment.
Obiectivul imediat al Campaniei este de a obține imagini și declarații ale lui Adrian Glijin, prin care s-ar proba că acesta este în viață.
„Sperăm că o susținere masivă a apelului va determina actorii formatului de negocieri „5+2” să insiste asupra unor întrevederi imediate cu Adrian, acordarea asistenței medicale și psihologice necesare”, a menționat avocatul Vadim Vieru de la Promo-LEX.
În data de 7 octombrie, anul trecut, în jurul orei 13.00, Adrian a fost răpit de persoane mascate de pe un câmp din apropierea localității Cuzmin, raionul Camenca, din partea stângă a Nistrului.
Familia lui Adrian Glijin a fost informată că Adrian e acuzat de „trădare de patrie” și se află în custodia așa numitului serviciu de securitate din Tiraspol. Ulterior, aceste structuri au percheziționat domiciliul mamei și al soției acestuia, au confiscat bunuri personale și au vandalizat mijlocul de transport din posesia familiei Glijin.
Membrii familiei lui Adrian spun că nu dețin informații dacă acesta este în viața. Mai bine un an, membrii familiei nu au acces la el. Administrația transnistreană refuză toate demersurile rudelor în care cer întrevederi cu Adrian.
Asociația Promo-LEX a expediat o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în care au fost invocate abuzurile la care a fost și este supus Adrian, dar și familia acestuia.