Premierul Natalia Gavrilița a ținut un discurs la Consiliul șefilor de state membre ale Comunității Statelor Independente (CSI), care a avut loc, ieri, în format de teleconferință. Prim ministrul moldovean a vorbit despre dezvoltarea relațiilor interstatale în cadrul CSI și a spus, între altele, că Moldova mizează pe soluționarea cât mai rapidă a problemei legate de livrarea gazelor naturale.
În cei 30 de ani de existență a CSI, această construcție interstatală a devenit o platformă de dialog între țări, a spus premierul moldovean, precizând că autoritățile de la Chișinău sunt deschise „pentru un dialog constructiv”.
„Abordarea noii conduceri a R. Moldova urmărește în mod constant o politică externă echilibrată, luând în considerare interesele partenerilor noștri și promovându-și propriile priorități. CSI este un forum important pentru noi, deoarece deschide pentru Moldova oportunități pentru cooperare economică și comercială eficientă și reciproc avantajoasă”, a spus Gavrilița.
Prim-ministrul a spus că Moldova este interesată în consolidarea și dezvoltarea în continuare a legăturilor comerciale în cadrul CSI pe principii de egalitate și în condiții reciproc avantajoase. Moldova, potrivit Nataliei Gavrilița, apreciază mult oportunitățile oferite de zona de liber schimb CSI.
Prim-ministrul a spus că regimul de liber schimb cu UE pe care se bucură Moldova nu este un obstacol.
„Dimpotrivă: credem că acest lucru face ca țara noastră să devină mai atractivă pentru partenerii din CSI, inclusiv în ceea ce privește deschiderea de întreprinderi mixte, creșterea investițiilor și implementarea proiectelor reciproc avantajoase care vizează diferite piețe”, a subliniat Gavrilița.
În alt context, Natalia Gavrilița a spus că Moldova este interesată de o cooperare eficientă în sectorul energetic și mizează pe soluționarea cât mai rapidă a problemei aprovizionării cu gaze naturale a țării noastre.
Premierul a vorbit și despre noile provocări în contextul pandemiei de Covid-19, menționând că „înțelegerea reciprocă și solidaritatea devin și mai importante”, despre cooperarea în domeniul cultural și umanitar.