Două asociații, una din Moldova și alta din Polonia, își conjugă eforturile într-un proiect pentru crearea unui nou traseu eco-turistic – „Stâncile Prutului”. Proiectul va fi implementat de Fundația Terra Humana din Varșovia și Asociația „Moștenitorii” din Bălți.
Proiectul „Crearea traseului eco-turistic „Stâncile Prutului” prin dezvoltarea satelor tematice în raioanele Edineț, Râșcani și Glodeni” va fi realizat în perioada de până în 2023.
„Vom dezvolta o ofertă ecoturistică integrată, utilizând experiența poloneză și fortificând implicarea membrilor comunităților rurale, în special al femeilor și tinerilor în dezvoltarea socio-economică locală, prin sporirea antreprenoriatului non-agricol”, spune Nicolae Moscalu, directorul Asociației „Moștenitorii”.
Proiectul își propune să contribuie la conservarea și promovarea patrimoniului cultural-natural deosebit din zona de nord-vest a țării.
Recent, o echipă de experții polonezi au vizitat Moldova, unde au avut o serie de întrevederi oficiale cu președinții raioanelor Edineț, Râșcani și Glodeni.
Proiectul „Crearea traseului eco-turistic „Stâncile Prutului” prin dezvoltarea satelor tematice în raioanele Edineț, Râșcani și Glodeni” este finanțat de Ministerul Afacerilor Externe al Poloniei în cadrul Programului „Asistența poloneză pentru dezvoltare 2021”.