Cursa tineretului se va desfășura, duminică, la Sipoteni

0
293

O sută de tineri din mai multe regiuni ale țării vor participa, duminică, la cursa Sipoteni Youth Run, pe o distanță de patru kilometri. Evenimentul este dedicat Zilei Internaționale a Tineretului, Sipoteni fiind Capitala Tineretului în 2020-2021.  

Cursa tineretului va avea loc între orele 09:00 și 10:00 pe un traseu pitoresc.

După cursă, tinerii vor participa la paneluri educative și la un program artistic cu participarea talentelor locale. În cadrul acestor evenimente, tinerii vor face schimburi de opinii referitoare la principiile modului sănătos de viață, alimentația corectă, sănătatea mintală și cea sexual-reproductivă și voluntariat. În cadrul panelurilor va fi abordat rolul tinerilor în dezvoltarea comunităților.

Ceremonia de premiere și înmânarea diplomelor și medaliilor va avea loc 12:45 – 13:15, după care va urma un program artistic unde vor evolua formații, precum și tinere talente locale.

Sipoteni Youth Run este organizat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării în colaborare cu primăria Sipoteni, cu sprijinul UNFPA Moldova, Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare, Run Moldova și Asociația Codrenii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here