Până la o sută de cetățeni din R. Moldova sosesc zilnic la Berlin, solicitând azil. Numărul refugiaţilor din Moldova îl depșeşte pe cel din alte ţări, iar autorităţile locale sunt depăşite de această situaţie.
Despre fenomenul respectiv se arată într-o corespondență a RFI, care face trimitere la o investigație a postului public de televiziune regional din Berlin (RBB). Ancheta jurnaliștilor se referă la aşa numitul „turism de azil” şi trafic de persoane. Jurnaliștii germani au constatat că cel mai mare număr de oameni care solicită azil în capitala Germaniei provin din R. Moldova.
Unele familii din Moldova, compuse din zece persoane, încasează la sosire un ajutor în bani, suma, în unele cazuri, atingând și 4.500 de euro, scrie RFI.
Oficialităţile germane spun că ar fi vorba de un soi de „turism de azil”, or unii dintre cei veniţi la Berlin ar fi solicitat cereri de azil şi în Danemarca sau Franţa.