sâmbătă, februarie 24, 2024
  • Prima pagină
  • Trimite un articol
  • Despre noi
  • Contacte

Prima Casă

Numărul beneficiarilor Programului „Prima Casă” a ajuns la 8110 persoane

Un număr de 8110 persoane și-au procurat o locuință prin Programul „Prima Casă”, de la lansarea acestuia până în prezent. Pentru procurarea locuințelor, băncile comerciale au acordat în total credite în valoare de 4,43 miliarde de lei, iar valoarea totală...

Marja maximă la credite pentru „Prima casă” rămâne neschimbată

Mărimea marjei maxime, pe care creditorii o vor putea aplica pe parcursul anului 2023 pentru creditele garantate de către stat în cadrul Programului„ Prima Casă” va constitui 3%. Aceasta se va aplica pentru contractele de credit încheiate, începând cu...

Credite bancare în sumă de peste 4 mlrd. de lei au fost acordate în cadrul programului „Prima Casă”

Suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 4,16  mlrd. lei, iar suma totală a garanțiilor active constituie peste 2 mlrd. lei, potrivit Ministerului Finanțelor. Toate componentelor programului au, în total, 7647 de beneficiari, dintre care 5253 sunt...

Câte locuințe au fost procurate în cei trei ani de la lansarea programului „Prima Casă”

De la lansarea Programului guvernamental „Prima Casă” și până în prezent, prin intermediul acestuia au fost procurate 7568 locuințe, iar suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 4,11 mlrd lei, în timp ce suma garanțiilor constituie...
- Advertisement -

Latest News

Business Breakfast la Cahul. Cum să-ți pregătești afacerile pentru export

Inotek din Cahul a găzduit cea de-a șasea ediție a evenimentului Business Breakfast, un eveniment adresat antreprenorilor și nu...
- Advertisement -

Ungheni | Despre cuvintele care prind viață și mișcă lucrurile în comunități

Patru echipe din Nisporeni, Fălești și Ungheni, au avut parte de o călătorie captivantă și educativă pentru tineri, cu genericul Academia Civic Journey, unde...

Echipă canină a Poliției de Frontieră, în ospeție la o grădiniță din Chișinău

Echipa canină a Poliției de Frontieră, formată din patrupeda Ada și polițistul de frontieră Alexandru, a fost în ospeție la o grădiniță din Chișinău,...

Emoții și amintiri la 40 de ani de la absolvire: Revedere frumoasă la Gimnaziul Mașcăuți

Gimnaziul Mașcăuți din raionul Criuleni a fost martorul unei revederi emoționante: primii absolvenți ai școlii, promoția anului 1984, s-au reîntors după 40 de ani...

Tinerii din Drochia se familiarizează cu noțiuni esențiale despre sănătatea sexuală și reproductivă prin jocuri interactive

Deși accesul la informație este mai facil ca niciodată, educația sexuală și reproductivă rămâne o problemă stringentă pentru tinerii din multe comunități din Moldova,...