Chișinău mun.
Moldova se împrumută cu 30 mil. USD pentru reabilitarea energetică a fondului imobiliar
Parlamentul a ratificat, astăzi, Acordul de împrumut dintre Rep. Moldova și BERD în vederea realizării unui amplu proiect de eficiență energetică. Documentul ratificat permite accesarea unui împrumut de stat în valoare de 30 mil. de euro, pentru reabilitarea energetică a fondului imobiliar.
Prioritar, vor fi reabilitate energetic clădirile publice cu...
Alegeri libere şi corecte
Alegerile locale noi în unele localități vor avea loc la 29 mai
Alegeri locale noi, în pofida stării de urgență, vor fi organizate la sfârșitul lunii mai, potrivit unor modificări adoptate azi de Parlament.
Un demers în acest sens a fost înaintat Parlamentului de Comisia Electorală Centrală. Autorii proiectului spun că astfel va fi evitată crearea unui blocaj în organizarea alegerilor...
Chișinău mun.
Eliberarea permiselor de conducere ar putea fi simplificată
Guvernul a aprobat modificări la Regulamentul privind procedura de examinare pentru obținerea dreptului de a conduce vehicule, emiterea și valabilitatea permisului de conducere.
Între altele, va fi redus numărul de acte necesare, costurile și durata de prestare a serviciului.
Modificările prevăd că va fi asigurată interoperabilitatea datelor din Sistemele informaționale ale...
Social-economic
În regiunea transnistreană s-au refugiat circa 20.000 de cetățeni din Ucraina
Vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, a declarat, aseară, la postul public de televiziune că în Transnistria sunt înregistrați circa 20.000 de refugiați din Ucraina.
Potrivit oficialului de la Chișinău, refugiații au ajuns în regiune prin punctele de trecere controlate de autorităţile constituționale ale R. Moldova.
Circa 500 de refugiați sunt...
Chișinău mun.
Parlamentul se convoacă azi în ședință plenară. Ce proiecte vor fi examinate
Parlamentul se va întruni în ședință plenară astăzi, începând cu ora 10:00. Agenda ședinței cuprinse o serie de proiecte ce vor fi examinate în prima sau a doua lectură.
În cea de-a doua lectură vor fi examinate modificările la Legea cu privire la mărimea, modul și termenele de achitare...
Chișinău mun.
În Moldova, sunt pe sfârșite stocurile de hârtie pentru tipărirea ziarelor și revistelor
Tipografiile din Chișinău vor epuiza în scurt timp stocurile de hârtie pentru tipărirea ziarelor. Cantitățile de hârtie existente sunt suficiente până în aprilie sau mai. Despre aceasta a declarat directorul executiv al Asociației Presei Independente (API), Petru Macovei într-o emisiune la N4.
„Efectiv nu există hârtie de ziare și reviste...
Chișinău mun.
Guvernul a aprobat crearea platformei „e-Pescuit”. Permisele vor putea fi solicitate online
Amatorii de pescuit vor putea obține permisele prin intermediul unei platforme online „e-Pescuit”. Guvernul a aprobat în ședința de azi conceptul tehnic și regulamentul de organizare și funcționare a sistemului.
Noua platformă va oferi mai multă accesibilitate, transparență, eficiență și rapiditate în obținerea permisului, serviciul fiind disponibil și în zilele...
Altele
Consiliul de presă din R. Moldova și-a ales un nou președinte
La prima şedinţă a noii componenţe a Consiliului de Presă de la Chișinău, care a avut loc miercuri, 23 martie, în funcţia de preşedintă a Consiliului a fost realeasă jurnalista Viorica Zaharia.
Viorica Zaharia este jurnalistă şi expertă media, masteră în jurnalism şi ştiinţe ale comunicării și redactează portalul Moldovacurata.md....
Articole Populare
Jurnalismul comunitar prinde rădăcini în raionul Căușeni
Problemele cu care se confruntă comunitățile din raionul Căușeni vor fi mediatizate pe larg și, în consecință, vor exista...
Cum în 22 de minute președinta moldoveană a cucerit Parlamentul European
Președintele R. Moldova, Maia Sandu a rostit, astăzi, un discurs de aproximativ 22 de minute în plenul Parlamentului European,...
Cel mai bogat sat din Moldova produce curent și vinde un kilowatt/oră cu 93 de bănuți
În satul găgăuz Avdarma, care este considerat cel mai bogat sat din Moldova, și-a început activitatea un important parc...

