miercuri, august 26, 2026

Moldova, în topul statelor cu cele mai multe plângeri și condamnări la CtEDO

Curtea Europeană a drepturilor Omului (CtEDO) a primit 642 de cereri înaintate împotriva Moldovei în anul 2022. Raportat la populația țării, Moldova se clasează pe locul patru din cele 46 de state membre ale Consiliului Europei, moldovenii adresându-se la CtEDO de cinci ori mai des decât media europeană. Constatările...

Operatori ai centralelor pe biomasă din instituțiile publice, instruiți cu sprijinul UE

Peste o sută de operatori de centrale termice pe biocombustibil solid au fost instruiți în gestionarea corectă a acestora, cu sprijinul programului „Abordarea impactului crizei energetice în R. Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD.  Instruirile au fost organizate de Agenția pentru Eficiență Energetică, în parteneriat cu Ministerul...

USAID va oferi suport pentru crearea unui serviciu de pompieri în două comunități rurale din Moldova

Primăriile localităților Sireți și Roșcani din raionul Strășeni au semnat, la 26 ianuarie, contractul de cooperare intercomunitară ce prevede dezvoltarea serviciului de pompieri voluntari în cele două localități. În rezultatul implementării proiectului, prin intermediul USAID Moldova și al Programului Comunitatea Mea, peste 7.500 de cetățeni din localitățile Sireți și...

Investii record ale BERD în Moldova

Pe parcursul anului trecut, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a investit 525 mil. euro în 14 proiecte implementate în R. Moldova – o cifră de investiții record. Potrivit șefei oficiului BERD în Moldova, Angela Sax (foto), spune că investițiile băncii au fost un colac de salvare pentru...

Japonia a investit circa 65.000 USD în modernizarea unei grădinițe din Moldova

Statul nipon a oferit un grant de aproape 65.000 USD, în cadrul Programului „Kusanone”, pentru modernizarea grădiniței nr.1 din satul Sireți, raionul Strășeni. La ceremonia de finalizare a proiectului a participat ambasadorul Yamada Yoichiro și reprezentanți ai administrației locale. Pe banii Japoniei, Primăria satului Sireți a renovat acoperișul instituției preșcolare,...

16 localități au iluminat stradal grație Programului „Satul european”

În 16 localități din țară au fost reabilitate sau instalate sisteme de iluminat public, lucrările fiind realizate în cadrul Programului „Satul european”, lansat anul trecut. Lucrările au costat, în total, circa 11 milioane de lei și au fost alocate din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL). Aproximativ 20...

UE a donat Băncii de Alimente din Moldova două unități de transport

Uniunea Europeană a donat două unități de transport pentru a eficientiza funcționarea Băncii de Alimente. Este vorba despre două autoturisme specializate dotate cu sisteme frigorifice ce vor face posibilă distribuția în condiții de siguranță a alimentelor ușor perisabile colectate de Bancă pentru serviciile sociale din întreaga țară. Acest sprijin este...

Se caută trei microregiuni din R. Moldova pentru proiecte de 1,2 milioane USD

PNUD Moldova anunțat despre lansarea concursului pentru selectarea a trei microregiuni, care, în următorii doi ani, vor beneficia de susținere pentru dezvoltarea economică locală în cadrul proiectului „Piețe reziliente și incluzive în Moldova”, finanțat de Elveția. Fiecare regiune candidată va include cel puțin cinci unități administrativ teritoriale de nivel...

Articole Populare

Jurnalismul comunitar prinde rădăcini în raionul Căușeni

Problemele cu care se confruntă comunitățile din raionul Căușeni vor fi mediatizate pe larg și, în consecință, vor exista...

Cum în 22 de minute președinta moldoveană a cucerit Parlamentul European

Președintele R. Moldova, Maia Sandu a rostit, astăzi, un discurs de aproximativ 22 de minute în plenul Parlamentului European,...

INTERVIU. Despre (ne)alimentarea elevilor în școală. Directoarea gimnaziului din orașul Cornești, Raisa Buga: Există posibilități, dar nu sunt bani

De ani buni, exceptând școlarii din clasele primare, alimentarea centralizată a elevilor de la Gimnaziul „Dimitrie Cantemir” din orașul...