50 de studenți la jurnalism, pedagogie și ecologie au participat la o școală de vară dedicată educației pentru mediu, organizată cu sprijinul Uniunii Europene și al PNUD Moldova.
Timp de opt zile, tinerii au explorat teme precum schimbările climatice, economia circulară și dezvoltarea durabilă.
Programul a inclus sesiuni teoretice, ateliere practice, discuții cu experți și vizite de documentare. Participanții au fost la o fabrică de sortare a deșeurilor din Chișinău, unde au aflat cum sunt colectate, separate și reciclate deșeurile. De asemenea, au discutat despre rolul cetățenilor în reducerea consumului și în adoptarea unui stil de viață sustenabil.
Un alt punct de interes a fost Muzeul Lucrurilor Pierdute, un spațiu unde obiecte abandonate — tablouri, cărți, suvenire — au fost recuperate și transformate în exponate, pentru a sublinia importanța reutilizării.
Evenimentul a fost organizat de Asociația Jurnaliștilor de Mediu în cadrul proiectului „Facilitarea unei tranziții verzi incluzive în Republica Moldova”, finanțat de UE și implementat de PNUD.