155 de persoane vor desfășura stagii plătite în serviciul public în cadrul celei de-a patra ediții a Programului comun de stagii al Uniunii Europene și Guvernului Republicii Moldova.
Stagiile plătite se desfășoară pe o durată de două luni în cadrul Programului Delegației UE, iar cei din Programul Guvernului trebuie să acumuleze 480 de ore, într-o perioadă de la 3 la 6 luni.
Programul are drept scop dezvoltarea abilităților profesionale, dobândirea experienței profesionale și a competențelor practice, facilitarea tranziției stagiarilor de la sistemul educațional către piața muncii. Acesta include și sesiuni regulate de formare, seminare și ateliere, pentru a îmbunătăți cunoștințele teoretice și practice ale stagiarilor despre administrația publică, în special în contextul integrării europene.
Tinerii care finalizează programul și obțin calificativul „foarte bine” pot fi propuși pentru angajare, fără concurs, în funcții publice de execuție pentru care nu este necesară experiență profesională. La fel, absolvenții stagiului sunt incluși în corpul de rezervă al funcționarilor publici, pentru o perioadă de 12 luni.





