Asociația Promo-LEX de la Chișinău atrage atenția că noi modificări propuse de „sovietul suprem” de la Tiraspol privind întreruperea serviciilor de comunicații pentru persoanele fizice și juridice ridică îngrijorări serioase și este o încercare de a introduce cenzura pe Internet.
Inițiativele în acest sens aparțin deputaților locali Galina Antiufeeva și Oleg Petric.
Acestea prevăd că serviciile de comunicații (telefonie, internet) pot fi întrerupte pentru persoane fizice sau juridice pe o perioadă de până la 48 de ore, fără o „hotărâre judecătorească”, doar în baza solicitării structurilor de securitate transnistrene. Perioada de 48 de ore va putea fi prelungită în baza unei „hotărâri” emise de „instanțele” de la Tiraspol.
Inițiativele mai propun extinderea listei structurilor de securitate abilitate să solicite operatorilor de telecomunicații cooperarea pentru blocarea accesului la serviciile de comunicații.
„În regiunea transnistreană nu există mecanisme legale, transparente și independente prin care cetățenii să poată contesta cenzura sau deconectările abuzive de la serviciile de comunicații”, menționează Promo-LEX.
Asociația mai spune că mediul online a rămas singurul spațiu în care locuitorii regiunii își mai pot exprima opiniile și pot avea acces la surse alternative de informare. Eventuala deconectare a locuitorilor regiunii de la serviciile de comunicații încalcă dreptul la liberă exprimare și accesul la informație.
Promo-LEX amintește că, în aprilie 2025, „sovietul suprem” a înregistrat alte două „inițiative legislative” de inspirație rusească, care extind cenzura online. Sub paravanul „protecției copiilor de informații dăunătoare”, s-a propus blocarea accesului la mai multe resurse informaționale.
Asociația Prom-LEX recomandă autorităților de la Chișinău să condamne aceste acțiuni ilegale și să adopte o viziune clară și coerentă privind asistența acordată locuitorilor regiunii transnistrene în cazurile de încălcare a drepturilor omului.





