Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunțat rezultatele preliminare în cadrul votării repetate pentru alegerea primarului comunei Iliciovca, raionul Florești.
Rata de participare a fost de 36,59%, iar voturi valabil exprimate au fost 450.
Voturile s-au împărțit în felul următor:
- Victor Zlîdnea (Respect Moldova) – 77 de voturi (17,11%);
- Serghei Eremeico (independent) – 127 de voturi (28,22%);
- Fiodor Belîi (independent) – 165 de voturi (36,67%);
- Valeriu Botnari (PSRM) – 51 de voturi (11,33%);
- Olga Palataicova (PDCM) – 28 de voturi (6,22%);
- Irina Podoprigora (Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei) – 2 voturi (0,44%).
În conformitate cu prevederile Codului electoral, votarea repetată se consideră valabilă indiferent de numărul alegătorilor care participă la votare.
Candidatul pentru funcția de primar se consideră ales dacă a întrunit mai mult de jumătate din voturile valabil exprimate ale alegătorilor care s-au prezentat la urnele de vot. Drept urmare, în această localitate va fi organizat turul doi de scrutin.





