20 de antreprenori din zona de securitate și din stânga Nistrului își vor lansa sau dezvolta afacerile datorită suportului financiar oferit de Uniunea Europeană prin programul „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD.

Asistența financiară oferită este în valoare totală de peste 546 mii de dolari.

Antreprenorii selectați prin concurs vor beneficia de echipamente, servicii, expertiză, instruire și mentorat. Astfel, se va contribui la dezvoltarea economică a regiunii și la crearea de noi oportunități de angajare.

Afacerile selectate acoperă un spectru larg de domenii, cum ar fi: alimentație, agricultură și creșterea animalelor, servicii educaționale, mărfuri industriale (textile), HoReCa, servicii de divertisment și altele.

Susținerea antreprenorilor debutanți și a mediului de afaceri face parte dintr-un efort mai amplu al Uniunii Europene și PNUD de a consolida încrederea și de a promova dezvoltarea economică pe ambele maluri ale Nistrului.

Din anul 2014, programul UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD a susținut  dezvoltarea și sporirea competitivității a mai mult de 70 de IMM-uri de pe ambele maluri ale Nistrului.