Consiliul Raional de Participare (CRP) Florești continuă să promoveze incluziunea tinerilor NEET. În acest sens, CRP Florești a adunat o comunitate largă în jurul său: de la asistenți sociali până la consilieri locali și raionali.
La întrunirile organizate, tinerii NEET – tineri care nu sunt încadrați profesional sau educațional, și-au dezvăluit planurile profesionale și cele pentru dezvoltarea comunității, iar membrii CRP Florești și reprezentanții autorităților publice locale au vorbit despre rezultatele proiectului.
Reprezentanții CRP Florești au subliniat rolul proiectului pentru incluziunea membrilor comunității.
Acest filmuleț a fost realizat în cadrul proiectului „Cetățeni Activi, Comunități Prospere, faza II”, implementat de Fundația Est-Europeană în parteneriat cu Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, API, CJI, finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare, și Suedia.
Natalia Lungu,
corespondentă comunitară





