Activități dedicate Zilei sănătății mintale au fost organizare, recent, la Liceul „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Drochia în cadrul proiectului „Să construim starea de bine”.
Activitățile au fost coordinate de Rodica Cucuietu și au presupus discuții de informare cu elevii despre importanța sănătății mintale și distribuirea de flyere informative pe tema respectivă.
În cadrul prezentărilor făcute în mediul elevilor a fost explicată importanța sănătății mintale în vederea asigurării echilibrului emoțional, relației sănătoase și reușitei în procesul educațional.

S-a discutat despre pașii care pot fi urmați pentru îmbunătățirea sănătății mintale, cum ar fi alocarea timpului pentru activități relaxante și exprimarea sentimentelor.
Pe lângă aceste informații, a fost prezentat și un scurt filmuleț care a captat atenția elevilor și a oferit o abordare vizuală a subiectului. Aceasta a ajutat la crearea unei atmosfere deschise, unde elevii s-au simțit confortabil să discute despre experiențele lor.
Elevii au reacționat pozitiv la activitate, manifestând interes și curiozitate față de informațiile prezentate. Aceștia au fost deschiși să discute despre sănătatea mintală și să învețe cum să-și gestioneze mai bine emoțiile.
Această inițiativă a contribuit la crearea unei comunități școlare mai conștiente de importanța sănătății mintale și că am reușit să inspirăm colegii noștri să se sprijine reciproc.
Ilaria Guțu,
elevă a clasei a X-a „C”,
jurnalistă comunitară





