Trei spații noi de joacă au fost amenajate de-a lungul plajei din Parcul „Valea Trandafirilor” din Chișinău. Terenurile sunt dotate cu complexe de joacă moderne și leagăne, pentru a oferi copiilor un mediu sigur și distractiv de recreere.

Parcul „Valea Trandafirilor” este unul dintre cele mai vizitate locuri de relaxare din capitală, iar noile terenuri de joacă vor face vizitele locuitorilor Chișinăului și mai plăcute.

Primăria Chișinău anunță că, recent, în acest parc a fost instalat un nou teren de workout pentru curse cu obstacole, iar în prezent municipalitatea face lucrări privind amenajarea trotuarelor și a mobilierului urban.