Primăria Bălți a anunțat despre lansarea rutei de troleibuz din mun. Bălți spre satul Elizaveta, una din cele două suburbii ale „capitalei de nord”.
Primarul Alexandr Petcov s-a adresat administrației „Direcției de troleibuze” cu solicitarea asigurării regularității și punctualității circulației troleibuzelor pentru confortul pasagerilor.
Ruta nr. 7 va circula pe itinerarul: centrul comercial „Slavena” (cartieirul Dacia)-str. T. Vladimirescu-Aeroportul-s. Elizaveta-Centru Bălți.
Primăria Bălți menționează că, în continuare, își focusează atenția pe dezvoltarea rețelei de transport a orașului și a suburbiilor acestuia.
Orașul Bălți are două suburbii – Elizaveta și Sadovoe.





