13 asociații de băștinași din R. Moldova vor beneficia de granturi în valoare de 9.000 USD fiecare, acordate în cadrul proiectului PNUD „Consolidarea coeziunii sociale prin participare incluzivă și cetățeni implicați”, finanțat de Guvernul Elveției.

Asociațiile de băștinași vor primi asistență financiară pentru a implementa, în parteneriat cu administrațiile publice locale, inițiative care vor promova dezvoltarea durabilă, vor contribui la fortificarea coeziunii sociale și la participarea populației la luarea deciziilor.

„Prin înmânarea acestor certificate de grant, se încurajează crearea unui mediu mai favorabil pentru dezvoltarea comunităților reziliente și democratice din Moldova”, a spus Guido Beltrani, Directorul Biroului de Cooperare al Elveției în Moldova.

Foto: PNUD Moldova

„Cele 13 inițiative derulate de asociațiile de băștinași vor consolida legăturile comunitare, vor încuraja dialogul între diverse grupuri și pentru a le permite oamenilor să participe activ la guvernarea locală”, a menționat Seher Ariner, Reprezentanta rezidentă adjunctă PNUD în Moldova.

În ce proeicte vor fi folosite granturile

Datorită suportului acordat de PNUD și Elveția, la Cotiujenii Mari, raionul Șoldănești va fi înființat un centru de zi pentru vârstnici, iar la Sărata Veche, raionul Florești, vor fi dezvoltate servicii alternative de terapie și educație pentru copiii cu cerințe educaționale speciale. La Corjeuți, raionul Briceni, va fi susținut turismul rural prin crearea unui traseu turistic, amenajarea foișoarelor ş.a. La Nimoreni, raionul Ialoveni, va fi îmbunătățită gestionarea deșeurilor în comunitate, prin procurarea a 400 de containere.

La Cobîlea, raionul Șoldănești, vor fi amenajate zone de recreere, iar la Sipoteni, raionul Călărași, și Puhăceni, raionul Anenii Noi, vor fi instalate rampe de acces la instituții publice. La Copceac, UTA Găgăuzia, și Mileștii Mici, raionul Ialoveni, va fi amenajat parcul central și la Izbiște, raionul Criuleni, va fi amenajată curtea școlii. La Răciula, raionul Călărași, va fi renovat stadionul din localitate.

Proiectul „Consolidarea coeziunii sociale prin participare incluzivă și cetățeni implicați” contribuie la sporirea cooperării și fortificarea coeziunii sociale, prin implicarea membrilor diasporei, a migranților reveniți.