Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu noua Reprezentantă rezidentă a Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Moldova, Daniela Gasparikova.
Șefa statului i-a urat bun venit în R. Moldova și mult succes în realizarea mandatului său.
Părțile au discutat despre sprijinul acordat de PNUD pentru creșterea capacității de răspuns a instituțiilor statului la provocările curente. La fel, s-a vorbit despre prioritățile guvernării pentru o dezvoltare durabilă a țării noastre și cum PNUD ar putea să-și alinieze eforturile pentru a le susține.
De asemenea, Maia Sandu l-a primit pe noul reprezentant al USAID în Moldova, Jeff Bryan.
De mai bine de trei decenii, USAID contribuie la modernizarea R. Moldova, prin intermediul asistenței de dezvoltare pe care o oferă guvernul SUA. În discuții a fost abordat impactul proiectelor USAID care susțin dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, și care astfel contribuie la creșterea economiei și la consolidarea R. Moldova.





