Mai mult de 100 de copii, inclusiv refugiați din Ucraina, vor beneficia de servicii și facilități educaționale și medicale îmbunătățite oferite de grădinița Nr. 4 din Ceadîr-Lunga, care a fost renovată cu sprijinul financiar al PNUD.
Au fost izolați termic peste 740 m.p. din clădirea cu două etaje, iar fațada a fost pictată de un artist local, cu participarea copiilor. Au fost instalate ferestre de sticlă la două balcoane anterior neutilizate, acestea fiind renovate și transformate în spațiu pentru activități sportive și o seră de iarnă, unde copiii vor putea să cultive plante.
Măsurile de eficiență energetică urmează să reducă costurile pentru energia termică cu aproximativ 30%.
A fost achiziționat mobilier nou și echipament tehnic pentru cabinetele renovate de medicină și logopedie.
Intervențiile au fost susținute de PNUD cu 34.000 USD, autoritățile publice locale contribuind cu 31.000 USD.
Primăria municipiului Ceadîr-Lunga este susținută de Uniunea Europeană și PNUD, în cadrul inițiativei „Primarii pentru Creștere Economică” (M4EG), la elaborarea unui portofoliu în domeniul tranziției energetice. Grădinița „Sălcioara” a beneficiat și ea recent de măsuri de eficiență energetică, grație sprijinului UE și PNUD.





