766 de tineri din regiunea transnistreană au beneficiat de locuri cu finanțare din bugetul de stat în instituțiile de învățământ de pe malul drept al Nistrului, arată datele din primul semestru al acestui an ale Ministerului Educației și Cercetării.
Statisticile citate menționează că este vorba despre 459 de locuri în învățământ superior și 307 în învățământ profesional tehnic, menționează Biroul Politici de Reintegrare.
Statul cheltuie pentru instruirea unui student circa 16,5 mii de lei, iar pentru un elev din programele de formare în școlile profesionale: 23,7 mii lei. Pentru elevii din colegii și centre de excelență statul cheltuie 29,3 mii de lei.
Din primăvara lui 2018 și până acum autoritățile naționale au apostilat 643 de diplome de model neutru, eliberate tinerilor din regiunea transnistreană, care își continuă apoi studiile în statele-membre ale UE, Marea Britanie, Canada, SUA, Israel etc.





