Municipiul Reșița (România) a donat orașului Bălți 22 de unități de transport auto și piese de schimb, ca parte a acordului de înfrățire dintre cele două localități. Parlamentul a votat un proiect ce prevede scutirea acestei donații de plata taxelor de import, cu interdicția de înstrăinare a vehiculelor și pieselor.
Potrivit documentului, donația va sprijini suplimentarea parcului de autobuze publice din Bălți, unde în prezent nu circulă niciun autobuz municipal, toate fiind operate de firme private.
Autobuzele donate vor permite asigurarea transportului gratuit sau redus pentru pensionari, persoane cu dizabilități și alte grupuri vulnerabile.