Recent, la Chetrosu, raionul Drochia, scena a devenit un adevărat univers muzical în cadrul concursului „Ploița de Stele”, unde vocile tinere au răsunat puternic, cucerind publicul și juriul deopotrivă. O competiție cu două categorii, trăiri intense și o explozie de talent – așa poate fi descris evenimentul care a transformat o zi obișnuită într-un spectacol de neuitat.
Pentru tinerii concurenți, parcursul spre scenă a început cu mult înaintea momentului final. Alegerea melodiei potrivite, ore întregi de repetiții, perfecționarea fiecărei note și pregătirea unei ținute scenice care să le reflecte personalitatea – toate acestea au fost etape esențiale în drumul spre succes. Sub îndrumarea atentă a doamnei Fortuna Livia, profesoară de educație muzicală și conducătoare a Ansamblului Folcloric, și a doamnei Porcescu Olga, învățătoare dedicată și responsabilă de sonorizare, fiecare participant a fost pregătit să ofere un moment artistic de excepție.
Juriul, format din doamna Ninescu Galina, specialist în educație muzicală, Dolgaș Mariana, elevă violonistă, doamna Bologa Veronica, profesoară, și domnul Fortuna Victor, director adjunct, a avut o misiune dificilă în evaluarea concurenților. După o competiție strânsă, Premiul Mare a fost acordat lui Porcescu Mihai (Tranșa I) și Parasii Elena (Tranșa II). Locul I a fost ocupat de Munteanu Mirela, respectiv de Pânzari Marionela și Zuza Alexandra (punctaj egal), urmați pe podium de Balan Daria, Ceban Anastasia, Doschinescu Raisa și Grădinari Ana.
Evenimentul a fost organizat cu succes de doamnele Fortuna Livia și Porcescu Olga, iar atmosfera a fost îmbogățită de un colaj muzical interpretat de elevii claselor primare.
Andrian Hritcu,
tânăr jurnalist comunitar al C.D.D.I.C.













