Elveția și Marea Britanie, în parteneriat cu PNUD, au anunțat despre lansarea unui proiect care va susține consolidarea încrederii și cooperării între cele două maluri ale Nistrului în domeniul asistenței medicale de urgență. Cu un buget de 1,8 milioane USD, va fi elaborat și pilotat conceptul de unitate de urgență model în stânga Nistrului.

Aceasta va fi construită în localitatea Slobozia din stânga Nistrului. Vor fi achiziționate două ambulanțe, care vor deservi persoanele aflate în dificultate.

Serviciile și facilitățile unității de urgență vor fi proiectate în așa fel încât să fie accesibile tuturor, inclusiv persoanelor cu dizabilități.

La fel, va fi dezvoltat un model de formare continuă pentru personalul medical, implicând cooperarea dintre Centrul de instruire în asistență medicală de urgență din Chișinău și Centrul de simulare a urgențelor medicale din Tiraspol. În rezultatul instruirilor teoretice și practice, personalul medical din stânga Nistrului va fi capabil să răspundă prompt și eficient la diferite nevoi de asistență medicală ale bărbaților, femeilor, copiilor, vârstnicilor și persoanelor cu dizabilități.

Anterior au mai fost realizate proiecte în domeniul sănătății care au contribuit la dezvoltarea serviciilor medicale de calitate în stânga Nistrului.