luni, septembrie 15, 2025

Implicarea tinerilor în informarea locuitorilor privind colectarea gunoiului menajer

AcasăArticoleSalubrizare şi protecţia mediuluiImplicarea tinerilor în informarea locuitorilor privind colectarea gunoiului menajer

În comuna Măcărești, raionul Ungheni, deși există o unitate de transport pentru evacuarea gunoiului menajer, nu toți localnicii cunosc despre asta. Acest fapt a determinat un grup de tineri voluntari să crească gradul de informare a localnicilor.

Tinerii s-au convins că există un vid informațional în acest sens, după ce au realizat o chestionare a cetățenilor. Din 25 de persoane întrebate, doar 15 cunoșteau despre faptul că în localitate există o unitate de transport pentru evacuarea gunoiului.

La Primărie, tinerilor le-a fost confirmat că un tractor se deplasează conform unui orar care este respectat: în zilele de vineri – în „satul nou” Măcărești și în zilele de joi – în „satul vechi” Măcărești și satul Frăsinești. De la fiecare gospodărie pot fi încărcați câte doi saci de gunoi.

Primarul interimar, Alexandru Șișcanu spune că pentru a avea un sat curat trebuie să se implice toată comunitatea, pentru că doar 10% din măsurile ce țin de salubrizare sunt în responsabilitatea administrației publice locale, restul ține de conștiința cetățenilor și de implicarea acestora.

Pentru a crește gradul de informare privind managementul deșeurilor în localitate, tinerii au venit cu ideea de a edita pliante și alte produse informaționale cu scopul de a fi distribuite prin toată localitatea pentru informarea cetățenilor, în care să fie indicate detalii legate de transportul pentru deșeuri și gunoiște, orele de transportare și tipul de gunoi colectat.

Patricia HÎNCU,
corespondent comunitar
în com. Măcărești, r. Ungheni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Toate

Aboneaza-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi actualizat cu toate noutățile

- Advertisment -spot_img