Coraportorii Comisiei de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Inese Libina-Egnere și Pierre-Alian Fridez se vor afla la Chișinău, în perioada 6-9 iunie, într-o vizită de documentare.
Coraportorii se vor documenta la subiectele ce țin de funcționarea instituțiilor democratice în R. Moldova, reformele din domeniile justiției și luptei împotriva corupției, dar și despre impactul războiului din Ucraina.
Agenda vizitei coraportorilor APCE include întrevederi cu spicherul Igor Grosu și cu reprezentanții tuturor fracțiunilor parlamentare. Oficialii europeni se vor întâlni cu șefa statului, Maia Sandu, cu membri ai Guvernului, cu reprezentanți ai mass-media și ai ONG-urilor active în domeniul respectării drepturilor omului și ale minorităților.













