Președinta Maia Sandu a avut o discuție cu Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene.
Între altele, în cadrul discuțiilor Maia Sandu a solicitat abolirea cotelor de export pentru produsele moldovenești și sprijin pentru achiziționarea de fertilizanți, necesari pentru lucrările agricole.
Potrivit Maiei Sandu, autoritățile de la Chișinău mizează pe transferarea mai rapidă a primei tranșe de ajutor bugetar, care va sprijini eforturile Guvernului de recuperare a economiei și asigurarea securității energetice a țării.
UE este cel mai important partener economic și de dezvoltare a țării noastre, iar integrarea europeană înseamnă un impuls puternic pentru modernizarea sectoarelor-cheie și pentru îmbunătățirea vieții cetățenilor noștri, susține Maia Sandu.
În cadrul discuțiilor, Maia Sandu a vorbit cu Ursula von der Leyen despre impactul major al războiului din Ucraina asupra R. Moldova și regiunii.













