Mai mulți reprezentanți ai unor organizații de tineret din țară au avut, recent, o întâlnire cu președinta Maia Sandu.
Subiectele abordate cu tinerii s-au referit la felul în care văd ei viitorul lor acasă, rolul și calitatea educației, obstacolele în calea antreprenorilor începători, precum și interacțiunea cu instituțiile statului, precizează instituția prezidențială.
Maia Sandu a remarcat și a salutat faptul că tinerii fac voluntariat, promovează valorile europene, se implică în proiecte educaționale, de mediu, de dezvoltare a comunităților și încearcă să facă afaceri aici, acasă.