Parlamentul l-a numit pe Gheorghe Ghidora în funcția de consilier pentru soluționarea contestațiilor al Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor (ANSC) pe un mandat de șapte ani.
Gheorghe Ghidora a activat mai mulți ani în cadrul ANSC și Agenţiei Achiziţii Publice. A absolvit Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova.
ANSC are șapte consilieri pentru soluționarea contestațiilor. Încă trei funcții sunt vacante.
Parlamentul a lichidat azi și funcția director general adjunct al ANSC. Atribuțiile acestei funcții vor fi exercitate de un consilier al instituției.













