Vicepremierul Nicu Popescu, șeful diplomației de la Chișinău, a declarat, azi, că, în ultimele două săptămâni, populația R. Moldova a crescut cu circa 4% pe fondul unui mare val de refugiați din Ucraina, transmite Jurnalist.md.
„Va trebui să adaptăm sistemul de sănătate, cel educațional și altele la această nouă situație”, a declarat Popescu în cadrul unei conferințe de presă comune susținute cu omologul său german, Annalena Baerbock.
Popescu a sugerat că Moldova se confruntă cu o mare provocare în contextul celei mai mari crize umanitare din ultimii ani din Europa de Est, spunând că țara noastră dispune de resurse foarte limitate. Totuși, Popescu a spus că „granițele sunt deschise pentru toți cei care fug de război”.
Nicu Popescu a mai declarat că numărul refugiaților care au trecut prin R. Moldova a depășit cifra de 300.000, dintre care peste 100.000 au rămas în Moldova. Majoritatea dintre aceștia sunt găzduiți de moldovenii care dau dovadă de o solidaritate fără precedent cu vecinii lor.
Șeful diplomației moldovene a menționat că R. Moldova are nevoie de ajutor și sprijin extern pentru asigurarea stabilității și pentru minimizarea costurilor în această operațiune umanitară.